Stenograme incendiare în dosarul DNA „ȘPĂGI în Energie”. Speriat, ex-managerul CE Oltenia a pus mâna pe telefon: „Șșșttt… taci în puii mei!”

Publicat: 25/06/2024, 07:00

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au intrat în forță pe zona „Energie”, iar cazurile de mare corupție instrumentate au devoalat un angrenaj al înțelegerilor din culise care a adus prejudicii majore statului român. Vital în economia României, sectorul energetic a atras ca un magnet „băieții deștepți” care au încercat să obțină profituri uriașe, iar Gândul a prezentat informații spectaculoase și, totodată, alarmante, în exclusivitate națională.

Numeroase persoane – printre care directori și administratori de firme – au fost deja date pe mâna judecătorilor, în vreme ce alte personaje intrate în vizorul procurorilor anticorupție nu mai pun geană pe geană și așteaptă să fie chemate la audieri.

  • Complexul Energetic (CE) Oltenia a fost una dintre „scenele” unde s-au desfășurat înțelegeri demontate de procurorii DNA.
  • Un director din CE Oltenia, trimis în judecată de DNA, fusese lăsat „MOȘTENIRE” pe filiera șpăgilor din Energie și primea o „rentă” chiar în poarta casei! (detalii punctuale AICI)
  • Cătălin Liviu Stănculescu, directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.
  • Procurorii DNA  au descoperit în timpul anchetei că, în perioada 25 iulie 2022 – 23 martie 2023, la diferite intervale de timp, Cătălin Liviu Stănculescu ar fi primit în mod direct suma totală de 13.000 de euro de la administratorul societății comerciale SC Techno Montaj SRL, aflată în raporturi contractuale cu CE Oltenia. (alte informații AICI)

Gândul a intrat, în excusivitate, în posesia unei alte stenograme incendiare, iar personajele principale sunt Cătălin Liviu Stănculescu și ex-managerul CE Oltenia din perioada 2020 – 2023, Daniel Burlan.

Telefonul „de alarmă”. Fostul manager Daniel Burlan a fost „vizitat” de procurorii DNA

Daniel Burlan a fost vizat de cele mai recente percheziții ale anchetatorilor DNA la CE Oltenia, legate de avizele pentru lucrările de modernizare efectuate la Rovinari, Ișalnița și Turceni.

Dosarul în care Cătălin Liviu Stănculescu a fost trimis în judecată oferă, practic, răspunsul legat de prezența DNA la domiciliul lui Daniel Burlan.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, fostul manager al CE Oltenia ar fi fost cel la care – în vremurile în care „mecanismul” funcționa ireproșabil – Cătălin Liviu Stănculescu intervenea nestingherit pentru urgentarea de plăți oficiale, contra cost, și nu ar fi fost străin de șpăgile care erau oferite de administratorii „cotizanți”.

Telefonul „de alarmă” a sunat la începutul lunii februarie, iar la capătul firului s-a aflat chiar fostului manager al CE Oltenia, Daniel Burlan. Acesta era disperat din cauză că procurorii anticorupție se aflau într-o fază avansată cu mega-ancheta din Energie și „acopereau” inclusiv perioada în care activase ca manager al CE Oltenia.

Daniel Burlan: „Da, bă, Cătăline, da′ nu e bine în p**a mă-sii! Că acolo scrie trafic de influență!”

În timpul acestei convorbiri telefonice – potrivit stenogramei din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate -, Burlan îl anunța pe directorul Cătălin Liviu Stănculescu care era perioada anchetată de DNA și îl punea în gardă. Tot în această discuție, cei doi reamintesc sumele pe care le primeau drept șpagă pentru „serviciile” paralele oferite „clienților” lor.

Daniel Burlan: Cătăline!
Cătălin Liviu Stănculescu: Ăăăă?

Daniel Burlan: Vezi că ăștia (procurorii DNA – n.a.) cer și din 2022…
Cătălin Liviu Stănculescu: Ce?

Daniel Burlan: Cer și din 2022.
Cătălin Liviu Stănculescu: Da?

Daniel Burlan: Da.
Cătălin Liviu Stănculescu: Numai să nu fi spus ăla… de mine. Nu mai știu, în ′22…s-a oprit în ′22.

Daniel Burlan: Și cât îți dădea mă?u
Cătălin Liviu Stănculescu: Ăăă?

Daniel Burlan: Cât îți dădea?
Cătălin Liviu Stănculescu: Îmi dădea câte 500 de euro… 600… cam așa, pân-aici. A fost de… hai să zic io știu… de… trei ori așa. N-a fost mai mult… trei, patru ori.

Daniel Burlan: Păi și tu cum îi cereai?
Cătălin Liviu Stănculescu: Ăăă?

Daniel Burlan: Îi cereai tu sau îți dădea el?
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu-i ceream, venea el… na! Nu i-am… neinteligibil.

Daniel Burlan: Da’ nu i-ai spus tu: «bă, dă-mi bani ca să…» (neinteligibil).
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu i-am cerut niciodată nimic. N-am cerut, io n-am cerut niciodată la nimeni nimic. Dădeau ei așa… zisei: bă, încerc să văd, da’ nu-ți promit, așa că… neinteligibil… păi… mai vorbesc și eu, mai vedem.

Daniel Burlan: Îți dai seama c-o să ne întrebe… o să mă întrebe și pe mine de chestiunea asta. Ce!? N-o să-i spun: «domne, veneau că fiecare director de direcție mai venea, că au colaboratorii lor».
Cătălin Liviu Stănculescu: Da! Se putea, nu se putea… asta e!

Daniel Burlan: O să mă întrebe, de unde să știu eu că… dacă lua el ceva.
Cătălin Liviu Stănculescu: Păi da!

Daniel Burlan: Bă, tu nu ești sănătos la cap!
Cătălin Liviu Stănculescu: Acu’… când văzui ăstea, mi-adusei aminte de…

Daniel Burlan: Nu ești sănătos la cap!
Cătălin Liviu Stănculescu: Mărunțișuri, ce dreacu…

Daniel Burlan: Da, bă, Cătăline, da′ nu e bine în p**a mă-sii! Și te-ai… (neinteligibil)… c**t! Că vezi că acolo scrie trafic de influență.
Cătălin Liviu Stănculescu: Mmm…

Daniel Burlan: Poate o fi… reclamat p-ăla, reclamat uite… i-am dat lu` Stănculescu să vorbească cu…
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu cred c-a zis… (neinteligibil).

Daniel Burlan: Știi cum sunt ăștia, când sunt cu… cuțitu’ în gât… (neinteligibil).
Cătălin Liviu Stănculescu: Ăăă?

Daniel Burlan: Nu poa’ să facă dovada. Tu să… să nu… că dacă recunoști…
Cătălin Liviu Stănculescu: Da!

Daniel Burlan: Ăla… s-a oprit la tine și o să zică tu ești… cel care a primit.
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu e… (neinteligibil)… văzui ce sume sunt pe la ELCEN… pe la…

Daniel Burlan: Văzui eu ce sume sunt, da’… nu contează.
Cătălin Liviu Stănculescu: La ELCEN… la ăia el lucra mult pe la… ELCEN… pe-acolo.

Daniel Burlan: Da”, potrivit discuției dintre Stănculescu și fostul manager CE Oltenia, interceptați de DNA.

Daniel Burlan, ex-manager CE Oltenia

Cătălin Liviu Stănculescu: „Dădea câte un mărunțiș de… 300” / Burlan: „Șșșșștttt… taci în puii mei!”

Discuția dintre Daniel Burlan, fost manager al Complexului Energetic Oltenia, și Cătălin Liviu Stănculescu, director în CE, a continuate pe aceleași coordonate, conversația fiind înregistrată de procurorii DNA.

Cătălin Liviu Stănculescu îi transmite lui Burlan că a primit șpagă, dar era vorba doar despre „mărunțișuri”, respectiv 300 de euro, moment în care fostul manager al CE Oltenia îi spune să tacă „dracului” din gură.

„Cătălin Liviu Stănculescu: Dacă dă ăsta…
Daniel Burlan: Ce?

Cătălin Liviu Stănculescu: Zic… mi-a mai dat și mie ăsta niște… da’ mărunțișuri d-astea…
Daniel Burlan: Dă-le mă… nu recunoști! Ăsta (neinteligibil)? Eugen ăsta? Nu recunoști! Nimic… Nu recunoști!

Cătălin Liviu Stănculescu: Da’ tot așa ca să… să îi plătească și lui…
Daniel Burlan: Bă da’ tu nu ești sănătos la cap? D-aia veneai tu la mine cu ăsta?

Cătălin Liviu Stănculescu: Da!
Daniel Burlan: Fir-ai al dracu de dement!

Cătălin Liviu Stănculescu: Dădea câte un mărunțiș de… 300 (n.red. – euro) cu…
Daniel Burlan: Șșșșștttt… taci în puii mei!

Cătălin Liviu Stănculescu: Păi eu recunosc… ce dreacu… da… ce dreacu…
Daniel Burlan: (râde) (neinteligibil)

Cătălin Liviu Stănculescu: Mărunțișuri d-ăstea…
Daniel Burlan: Au, Doamne!

Cătălin Liviu Stănculescu: Păi față de 5.000 de euro care…
Daniel Burlan: Atuncea nu ți-am dat contractele? Nu… (neinteligibil)…?

Cătălin Liviu Stănculescu: Mi-ai dat… mi-ai dat…
Daniel Burlan: Contract de sponsorizare?

Cătălin Liviu Stănculescu: Da, dar trebuia Șavloschi…
Daniel Burlan: Aa… păi a fost contract de sponsorizare…

Cătălin Liviu Stănculescu: Da!
Daniel Burlan: Nu recunoști!

Cătălin Liviu Stănculescu: Da?
Daniel Burlan: Păi….”, spune fostul manager al CE Oltenia, fără să știe că procurorii anticorupție intraseră deja pe firul „afacerii”.

Cătălin Liviu Stănculescu, director în CE Oltenia

Daniel Burlan, la „urechea” DNA: „Dacă nu te-au chemat, înseamnă că nu ai picat… pe interceptările astea…”

Interceptați de DNA, Daniel Burlan și Cătălin Liviu Stănculescu au vorbit ca și când ar fi fost siguri că nu îi ascultă nimeni, ba chiar fostul manager al CE Oltenia spune, la un moment dat, că este bine că Stănculescu „n-a picat pe interceptări”.

Tabloul de ansamblu este unul halucinant, atâta vreme cât ex-managerul Complexului Energetic Oltenia și directorul din CE recunoșteau, unul față de altul, cum funcționa mecanismul, iar Burlan îi spunea lui Stănculescu, râzând: „Taci din gură că te omor… fir-ai al dracu’ să fii…”.

”Daniel Burlan: Dacă nu…
Cătălin Liviu Stănculescu: Ăăă?

Daniel Burlan: Dacă nu te-au chemat, înseamnă că nu ai picat… pe interceptările astea… altfel… te chema… te duceai și le spuneai la ăia acolo… «mi-a cerut ăla… ca să ne dea banii…»
Cătălin Liviu Stănculescu: Eee…

Daniel Burlan: Taci din gură că te omor… fir-ai al dracu’ să fii…(râde)
Cătălin Liviu Stănculescu: Nuuu…

Daniel Burlan: Ăăă?
Cătălin Liviu Stănculescu: Nuu… nuu… e ce dracu’… nu eee… de la mine…

Daniel Burlan: Ce?
Cătălin Liviu Stănculescu: De la mine! Io am intervenit… adică… pentru plățile lui…

Daniel Burlan: (râde)… păi vezi că scria și de chestia asta… cu influențări din astea…
Cătălin Liviu Stănculescu: Păi da… dar sumele ăstea mici…

Daniel Burlan: Mă, al dracu ești…
Cătălin Liviu Stănculescu: (râde)

Daniel Burlan: Mă, nenorocit ești… ești… fir-ai al dreacu să fii…
Cătălin Liviu Stănculescu: Mizilicuri d-ăștia…

Daniel Burlan: Mamă, Doamne, dacă știam… vă omoram…
Cătălin Liviu Stănculescu: (râde)

Daniel Burlan: Nu îi dădeam nimic… dacă știam că… faceți așa…
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu, da’ aștia când sunt…sunt în…

Daniel Burlan: …’23…
Cătălin Liviu Stănculescu: Îîîî…’23… eee… nu e… astea era înainte… în ’22… ’21… mai… mai înainte… din ’22 numai…

Daniel Burlan: Ce?
Cătălin Liviu Stănculescu: Din ’22, n-a mai venit la mine…că nu s-a rezolvat…

Daniel Burlan: Ce nu s-a rezolvat?
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu știu… când a oprit el toate astea… a zis că, «domne… că nu m-ai ajutat»… mi-a reproșat că …

Daniel Burlan: Al bătrân?
Cătălin Liviu Stănculescu: Nu al bătrân… ăsta!

Daniel Burlan: Da?
Cătălin Liviu Stănculescu: Da! Și am zis… «Bă asta e…nu pot să…»

Daniel Burlan: Păi cu ce vroiai să îl ajuți? Cu ce trebuia să îl ajuți?
Cătălin Liviu Stănculescu: Cu plăți! Cu ăștia… cu alea…

Daniel Burlan: Cum dracu… veneai la mine tot timpul… și…
Cătălin Liviu Stănculescu: Păi veneam… dar îi da cu țârâita… și… lui… voia mai mult…

Daniel Burlan: Da?
Cătălin Liviu Stănculescu: Și atunci a zis că… «Bă nu avem …asta e»… și a oprit toată treaba asta… păi îi dădea câte 100…

Daniel Burlan: … 200 de mii…
Cătălin Liviu Stănculescu: … 100 … 200… cam așa… da’ el totuși nu avea direct… aaa… ba… a avut un contract direct…

Daniel Burlan: Păi poate a subcontractat na…
Cătălin Liviu Stănculescu: Contractarea și lua el direct… da… mi se pare…”, spunea directorul Direcției Energie din CE Oltenia în discuția interceptată de procurorii DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, rezultă „explicit” din conținutul acestei discuții faptul că directorul din CE Oltenia Cătălin Liviu Stănculescu chiar intervenea la Daniel Burlan, președintele directoratului Complexului Energetic până în ianuarie 2023, pentru urgentarea plății facturilor emise de SC Techno Montraj SRL.

De altfel, conform informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, aceste intervenții aveau să fie recunoscute și de Cătălin Liviu Stănculescu atunci când a fost audiat de procurorii DNA.


CITEȘTE ȘI:

Un spital a plătit daune uriașe pentru infecțiile nosocomiale care au ucis trei nou-născuți. Părinții au așteptat opt ani condamnarea vinovatului

SECRETELE ”Baronului Lamborghini”. Iulian Dumitrescu a șușotit cu avocatul său, în mall, de teamă să nu fie interceptat?!

Motociclistul în care a intrat cu mașina Monica Macovei încă are resturi metalice în corp. ”Urmează alte trei operații. Nu mai sunt cel de dinainte”

PROBLEME la Autostrada A0 Sud. La Aktor: „Proastă mobilizare și neimplicare” / Scrioșteanu reacționează: „Stau pe capul lor să termine în decembrie”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații